Özil (foto) a fost ultimul transfer al Realului în această vară, dar „capturarea” starului lui Werder nu a fost ușoară. Barcelona a negociat cu jucătorul chiar și în ziua oficializării transferului pe „Bernabeu”. Transferul lui Özil la Real a fost o adevărată telenovelă.
Primii care au pus ochii pe play-maker-ul Germaniei de la CM au fost cei de la United și Barcelona, dar până la urmă turco-germanul a aterizat în curtea rivalei Real. Özil era în capul listei lui Sandro Rossel, noul președinte al catalanilor, iar Barça a negociat asiduu pentru el. Cu câteva zile înainte de a semna cu Real, presa catalană chiar dădea ca sigură mutarea lui Özil în tabăra lui Guardiola! Marți, după ce s-a aflat că mijlocașul și-a dat acordul pentru Real, pentru un salariu de cinci milioane de euro, Barça a plusat: „Ai un cec în alb. Dacă vii la noi, îți dăm ce vrei”. Degeaba. Özil a ales proiectul lui Mourinho.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER